analiza bilbica

BIBLIA

- apariţia vieţii din punct de vedere (d.p.d.vd) ştiinţific-

Vieţuitoarele şi celelalte realităţi, au apărut, conform Bibliei, datorită intervenţiei divine prin simpla decretare verbală "să facem".

În ziua a treia au luat naştere plantele, iar în ziua a 5-a animalele, omul fiind creat în ziua a şasea. De atunci şi până în epoca noastră nu s-a întâmplat nimic, ci astăzi găsim în jurul nostru aceleaşi vieţuitoare (în mare parte) de la începutul lumii.

Mai întâi se pune întrebarea: cum au putut să apară plantele, şi să supravieţuiască fără lumină sau caldură solară, ştiind că d.p.d.vd. biologic, seminţele şi plantele nu se dezvoltă fără lumină şi caldură (procesul de fotosinteză).

Dumnezeu a creat Soarele în a patra zi, după apariţia plantelor.

Cercetatorii au descoperit osemintele unor animale neîntâlnite până atunci printre cele existente, fapt ce a provocat derută în rândul bisericii, întru'cât nu toate vieţuitoarele (creaţii ale lui D-zeu) au existat până în zilele noastre. Ulterior, pentru a salva mitul creaţiei, s-a recurs la explicaţia naivă cum D-zeu a încercat mai multe prototipuri de vieţuitoare, iar pe cele ce nu i-au reuşit, le-a "aruncat", devenind fosilele animalelor găsite.

Dar această afirmaţie bisericească contrazice afirmaţia din Biblie, conform căreia, la sfârşitul lucrului creaţiei, "a privit D-zeu şi a văzut că toate cunt bune", de unde ideea că EL nu a creat nimic imperfect.

Nu Dumnezeu a făcut plantele, ci PÃMÂNTUL, care a dat de la sine verdeaţa: "iarba care face sămânţă , după felul ei, pomi roditori după felul lor (Fac. 1:12)".

NU D-zeu a făcut animalele, ci a zis:

"Să scoată pământul fiinţe vii după felul lor; animale, târâtoare, şi fiare sălbatice după felul lor" (Fac. 1:24). Cel care a lucrat la naşterea plantelor şi animalelor a fost PÃMÂNTUL , şi nu D-zeu; dar la (Fac. 1:25) găsim o contradicţie, cum că EL ar fi creat, efectiv,vieţuitoarele ("A făcut dumnezeu").

= APARIŢIA VIEŢII DE LA MATERIE NEVIE, LA MATERI VIE =

Organismele (moarte) sunt alcătuite din celule, iar acestea sunt structurate ca substanţe organice care se constituie din aceleaşi elemente chimice ca şi cele anorganice.

Realizarea pe cale artificială a compuşilor organici din elemnete sau substanţe anorganice (mai întâi ureea, apoi acetilena), a evidenţiat ideea că există continuitate de la neviu la viu, de la anorganic la organic. Vieţuitoarele au la bază un anumit tip de substanţă organică, PROTEINELE , şi s-a discut posibilitatea creării lor în mod artificial. Ele sunt molecule complexe, constituite din aminoacizi, care, combinânâdu-se, formează polipepidele. Mai întâi a fost creată insulina, care este formată din 51 aminoacizi şi 777 atomi deosebiţi; dar un rol deosebit îl au acizii nucleici( A.D.N.- acidul dezoxiribonucleic), care împreună cu alte substanţe, formează structura nucleului celulei care răspunde pentru autoreproducere, dirijare; A.R.N. şi A.D.N. introduse intr-o celulă, îndeplinesc aceleaşi funcţii cu ale nucleotidelor.

Prin perfecţionare, proteina vie devine în ultimă instanţă, organism unicelular, iar mai apoi, prin evoluţie, se ajung la plante şi animale.

return to top

= CÂND AU FOST SCRISE CÃRŢILE BIBLICE =

Biblia - reuneşte "cărţile sfinte" ale religiilor mozaică şi creştină;

Prima parte a bibliei, Vechiul Testament, este recunoscută de ambele religii, în timp ce Noul Testament numai de creştinism.

Primele texte scrise ale Vechiului T. datează de la începutul primului mileniu, i.e.n., dar ele consemnează creaţii orale mult mai vechi, transmise din generaţie în generaţie. În ele se oglindeau relaţiile gentilico-tribale ale vechilor evrei, obiceiuri şi tradiţii, raporturi de familie.

Cântarea Deborei , a circulat oral încă din secolul 12 î.e.n., şi a fost inclusă în Carte Judecătorilor, scrisă MULT mai târziu.

PARTEA 1 - a Vechiului T. - Pentanteuhul (Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numeri, Deuteronomul ), scrisă în sec. 9-7 i.e.n. şi declarată în sec. 5 i.e.n. de către arihienii Ierusalimului drept lege a iudaismului, şi este atribuită lui MOISE!

PARTE a 2-a - Prorocii, scrisă în sec. 8-5, cuprinde Cartea lui Iosua, a judecătorilor, a lui Rut , cărţile lui Samuil, ale Regilor, Isaia, Ieremia, Iezechiel- micilor proroci Osea, Amos, Iona, Avacum, Zaharia.

ULTIMA PARTE - Eclesiastul, cartea lui Daniel, Psalmii, scrisă în sec. 2 î.e.n.

La sfârşitul secolului 1 e.n. a fost definitivat canonul Vechiului T.- a căpătat două redactări:

-1- SEPTUAGINTA - 70 de tălmăcitori, alcătuită în greceşte la Alexandria;

-2- MASSORETA, codificată definitiv în sec. 7-9.

return to top

= NOUL TESTAMENT =

Ca şi Vechiul T., cărtile sale sunt considerate de teologi inspiraţii divine aparţinând fie apostolilor, fie ucenicilor şi discipolilor acestora.

Noul T. stabileşte ca cea mai veche carte este APOCALIPSA, scrisă în anii 68-69 e.n. ; ea reflectă procesul de trecere de la iudaism la creştinism. În Apocalipsa, Hristos lipseşte ca imagine om-Dumnezeu - el este prezentat ca mielul înjunghiat şi înviat de la începuturile lumii.

EPISTOLELE APOSTOLICE - au fost scrise în prima jumătate a sec.2 e.n., şi în multe cazuri, de alţi autori decât cei denumiţi de tradiţie; acestea au fost scrise cu cel puţin la 60 de ani după Apocalipsa.

De exemplu, epistolele către Romani, Corinteni şi Galateni, considerate cele mai vechi, aparţin primului sfert al secolului 2 e.n. Cele către Efeseni, Filipeni, Coloseni, Tesaloniceni, au fost scrise în deceniile 4-5, iar cele către Timotei, Tit şi Filimon, datează de la jumatatea sec.2, iar cele către Evrei, sfârşitul sec.2.

EVANGHELIILE scrise în sec.2 de autori anonimi, descriu viaţa micului Hristos şi crearea lui ca om-Dumnezeu. Ele au fost modificate DUPÃ contemporanul Celsiu, în sec.2, de mai multe ori, astfel încât pot fi considerate lucrări colective.

în EVANGHELIILE lui IOAN - nu găsim nici un cuvânt despre părinţii lui Hristos, acesta fiind prezentat ca fiu a lui D-zeu, căruia tot ce-i este omenesc îi este străin - a fost scrisă în sec. 2 e.n.